Indeplineste-ti visul si descoperă Bali

  • mihai
  • /
  • 14 noiembrie 2018

Un sejur în Bali, Indonezia, este visul oricarui iubitor de mare, soare, mâncare bună și lucruri inedite. Cultura balineză este total diferită de cea pe care o știm în partea noastră de lume, iar impactul oferit de tot ceea ce se găsește în acest colț de rai este uriaș.

Deși pare o destinație scumpă, lucrurile sunt la polul opus. O vacanță în Bali poate să îți scoată din buzunar mult mai puțini bani decât te-ai aștepta. Este adevărat că un zbor până la capătul lumii costă destul de mult, însă nu de puține ori găsești oferte last minute Bali, asta dacă ai curajul să aștepți până în ultimul moment. Dacă nu, ofertele early booking în Bali sunt cele mai sigure.


Când să mergi în Bali?

 Dacă vrei să te bucuri de vreme bună, perioada perfectă este între aprilie și septembrie. Din păcate, Bali nu este una dintre acele destinații în care poți merge iarna să faci plajă, în condițiile în care anotimpul rece de la noi coincide cu anotimpul ploios din Indonezia.

 Ce să faci în Bali?

 În funcție de ceea ce îți dorești, acest colț de rai îți oferă o mulțime de opțiuni. Dacă mergi în luna de miere, Bali îți pune la dispoziție resorturi de lux în care relaxarea îți poate ocupa tot timpul. Dacă ești pus pe aventură, există o mulțime de activități pentru tine, iar dacă vrei să cunoști ceva nou, tot ceea ce trebuie să faci este să descoperi comunitatea de aici, mâncarea și activitățile zilnice.

Din punct de vedere al construcției naturale, insula Bali este împărțită în trei mari atracții:

  • Plaja. Există zeci de plaje, unele sălbatice, altele pline de forfotă, unele destinate celor care vor bronz și altele destinate surferilor. Sunt recomandate plaje precum cele din Seminyak, Kuta, Canggu sau Uluwatu. Peste tot vei descoperi peisaje unice și vei putea să te bucuri de servicii excelente. Nu sta toată vacanța din Bali pe o singură plajă! Experimentează și cunoaște cât mai multe.
  • Jungla. În jungla balineză vei descoperi spiritul insulei. Locul plin de verdeată din mijlocul insulei îți oferă orezării, râuri cristaline, temple seculare, cascade și vegetație luxuriantă. Tot în junglă vei descoperi și cei mai autentici oameni din această țară.
  • Zona Vulcanilor. Este o altă zonă reprezentativă pentru insulă,  vulcanii fiind reperele spirituale ale culturii balineze. Dacă vrei să vezi un răsărit de neuitat, poți urca pe vulcanul Mout Batur. Vei fi nevoit să te trezești foarte devreme, însă merită din plin.

 Sfaturi utile:

 Dacă ai rezervat un sejur în Bali este bine să cunoști câteva lucruri importante:

  • Pentru a ajunge în Indonezia ai nevoie de viză, pe care o obții ușor, direct la aeroport.
  • La cumpărături poți merge pornit pe negociere. La aproape fiecare tarabă poți negocia destul de mult;
  • Pentru a te deplasa cât mai eficient poți închiria un scuter. Este cea mai simplă metodă de a călători pe insulă. Așteaptă-te la un trafic infernal.

Odată ce ai ajuns în Bali, un lucru este cert: sufletul îți va rămâne acolo.


SOURCE AND TAGS


Articole asemanatoare

Sejur exotic in Seychelles
Costa Dorada - Spania
Costa del Sol - Spania
Mallorca - Spania
Santorini - Grecia